Omul e un sistem complex. Nimeni nu îl poate înțelege și nicio minte rațională nu l-a creat după un algoritm. O mulțime de activități și obiecte ajung, însă, să ne distragă atenția și au tendința de a ne împiedica să mai fim noi însine. Avem prieteni de conjunctură, amici de complezență. Suntem posesori de funcții denumite pompos. Ne umplem pereții de diplome și premii câștigate. Și ușor, ușor, ne prăbușim sub povara vieții pe care o ducem, sub povara poftelor care ne subjugă, sub povara liniștii materiale aparente.
Simplitatea este esențială. Mai ales dacă vrei să ieși în evidență în această lume care se concentrează doar pe mai mult, doar pe non-valori, doar pe grabă, pe fișiere și programe de care nu avem cu adevărat nevoie. Și cu voia noastră, sau nu, ne transformăm în ființe fără drag de viață și uităm să ne bucurăm de lucrurile simple. Și ghici ce? Nu avem nevoie de etichete pentru a arăta cine suntem, pentru că în aglomerația asta și așa nu le mai vede nimeni. Nu ești firmele pe care le porți. Nu ești postările pe care le pui pe Facebook sau Instagram. Nu ești poza de profil. Nu ești mașinile pe care le conduci. Nu ești telefonul pe care îl deții. Pentru că... eliminând lucrurile ce nu sunt importante, facem loc celor ce aduc valoare în viața noastră. Și atunci te întreb: CU CE RĂMÂI?
Asta nu înseamnă că posesiunile materiale sunt ceva inerent greșit. Problema actuală este sensul pe care îl atribuim lucrurilor noastre. Am avut norocul ca, într-o oarecare măsură, lucrurile să evolueze simplu in viața mea. Dar, au fost și greutăți. Și știu cum e să fii și de partea cealaltă a baricadei. A omului care aparent are totul, dar căruia îi lipseau lucrurile cu adevărat importante. Au fost momente când am trăit într-un ritm alert, încorsetată de complexe, ironizată, într-o competiție continuă, aruncată la pământ de temeri. Credeam că așa e viața: grea, tristă, că trece fără să aibă răbdare cu mine. Am fost norocoasă, pentru că tot ce mi s-a întâmplat in viață, m-a făcut să apreciez fiecare zi. Ador frumosul, iar frumosul ține de simplitate!
Viața e simplă! Eu sunt simplă! Iubesc pentru că simt, spun ceea ce gândesc, cred în bunătatea oamenilor, plâng, zâmbesc, mă bucur de frumusuțile naturii, sunt fascinată de pisici, visez cu ochii deschiși, călătoresc pentru a cunoaște, nu pentru a bifa, fac complimente doar când trebuie făcute. Viața nu mai e o trudă. Nu caut să fiu ceea ce nu sunt pentru că nu am putut niciodată să intepretez un rol. Iar simplitatea nu se poate simula. Oricât de mult ai încerca. Dar, aceste rânduri, deși sunt despre mine, sunt scrise pentru tine, cel care excelezi prin simplitate, dar și pentru tine, cel care cazi pradă tentațiilor și uiți să fii om. Adu-ți aminte un singur lucru: naturalețea nu te lasă să dai greș! Te ajută să te perfecționezi!
Kisses,
Valentina
