Susține brandurile românești

by - 25 februarie

 "Put your money where your heart is"

Mă gândeam zilele trecute că a trecut un an. Un an de când viața, așa cum o știam, s-a schimbat. Oarecum peste noapte și, cu siguranță, fără să ne ceară acordul. Dintr-odată prioritățile ni s-au reconfigurat. Femeile au descoperit bucătăria și am devenit toți experți în a face pâine. Unii dintre noi au început să ia în greutate, alții au slăbit. Ne-am dezvoltat competențe în materie de virusologie și tehnologie 5G. Ne-am schimbat obiceiurile, iar masca a devenit "must have". Ne-am dat seama că libertatea este doar o iluzie și că nu avem întodeauna nevoie de mai mult ca să ne fie mai bine. Avem nevoie de echilibru. Mă întreb, totuși, ce-am învățat din această experiență? Am învățat oare să consumăm responsabil și sustenabil?

Din toate călătoriile mele, am realizat că suntem, poate, una dintre cele mai iresponsabile nații din punct de vedere al comportamentului de consumator. Pentru că nu avem încredere unii în alții. "Fabricat în România" este, pentru mulți dintre noi, asociat cu lipsa calității și a seriozității. E adevărat că, de cele mai multe ori, chiar așa este. Dar eu cred că e sănatos să cumperi de la producători locali. Și îmi asum asta. Cel mai trist mi se pare faptul că nu consumăm pentru a ne satisface nevoile primare, nici pentru a ne educa sau evolua, nici măcar pentru a ne dezvolta pasiunile, ci pentru a epata. Pentru a le demonstra celorlalți puterea noastră de cumpărare. O putere în spatele căreia se ascund împrumuturi nejustificate. Datorii și credite de nevoi personale.

Spune-mi ce consumi ca să-ți spun cine ești. Te-ai gândit vreodată la asta? Nu ți-ar plăcea să porți ceva unic sau realizat în serie mică? Chiar este mai important să fie un brand cunoscut, neapărat la vedere, pentru a te considera bine îmbrăcat? Sau cu stil? Eu vă încurajez să vă gândiți bine. Să faceți alegeri responsabile. Să consumați pentru voi, nu pentru alții. Și să susțineți brandurile românești care subscriu valorilor voastre. Da, și eu merg la Starbucks sau Zara. Îmi place McDonalds și KFC. Sunt departe de a fi un exemplu. Dar, din când în când, îmi doresc să încerc și altceva. Consider că avem o datorie morală să colaborăm între noi și să ajutăm economia locală. Lupta cu marii producători este foarte grea. Și, de cele mai multe ori, nedreaptă.

Ca în multe alegeri pe care le avem de făcut, e important să decidem ce primează pentru noi. Într-o lume de "fast food", "fast network" sau "fast fashion", diferențierea se face în baza originalității. Cele mai bune produse se nasc atunci când ești cu adevărat aproape de consumator. Așa poți să identifici unde se află o nevoie și apoi să o transformi cât mai creativ într-o idee. Brandul poate și trebuie să explice ce faci tu. El este echivalent cu experiența.

Unul dintre brandurile locale care mi-a atras atenția de-a lungul timpului este Dames. Cel mai mult îmi place că se folosesc de imprimarea digitală pentru a crea ținute interesante și diferite. Imprimeurile sunt foarte bine realizate, culorile se văd frumos și rezistă mult dacă sunt îngrijite corespunzător. Toate produsele se fac la comandă pornind de la modelul prezentat și se pot personaliza în funcție de dimenisunile dorite. De asemenea, îți poți alege lungimea, modelul și culoarea. Termenul de livrare este maximum 7 zile lucrătoare.

Kisses,

Valentina,



You May Also Like

0 comentarii