Mă trezesc zâmbind când văd avioane pe cer și îmi place la nebunie când sunt prin dreptul aeroportului și câte un avion zboară deasupra șoselei. Când ma aflu în aeroport, mereu analizez avioanele. Le văd ca pe niște capsule ce te duc deasupra norilor. Cred că am eu o problemă la cap, însă mi-aș dori să fiu în mai toate avioanele și să merg oriunde. Turbulențele nu mă sperie, uneori chiar îmi plac, deoarece mă scot din amorțeală. Da, e minunat să te plimbi printre nori, să te uiți în jos și să realizezi ce mică e lumea asta. Într-un avion prinzi aripi și te simți ca și cum aripile ar fi o parte din tine. Pentru cineva cândva zborul nu a mai părut o idee imposibilă, oricât de nebunesc a părut; a îndrăznit să creadă în visul lui și a reușit.
Îmi place să ma uit la oameni în avion. Toți vin importanți, toți sunt CINEVA. Pornesc motoarele, se leagă centurile și gata, pornim. Avionul începe să ruleze pe pistă. Încet-încet, apoi accelerează ușor. Se oprește câteva secunde la capătul pistei. Știi ce urmează să se întâmple. Tragi o gură de aer. Zgomotul motoarelor crește. Avionul pornește cu viteză. Simți cum stomacul ți se urcă în gât. Simți cum te ridici de la pământ. E spectaculos cum toți, când avionul se desprinde de sol, absolut toți sunt reduși la uman. Nu mai sunt importanți, nu mai contează funcția sau contul în bancă, nu mai contează culoarea sau nația. Când motoarele se ambalează înainte de decolare, toți se încordează. Acolo sus, suspendat, lipsit de orice control, mintea ți-o ia razna, inima îți bate cu putere, orice liniște suspectă îți devine dușman. Totul se repetă identic la aterizare. În momentele acestea de adevăr, toți se roagă, fiecare în felul lui. Toți se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toți înțeleg că nimic, de fapt, nu e important- decât că ești în viață! Și tocmai de aceea, deși au trecut 15 ani încă îmi place să zbor la fel ca în prima zi!
Kisses,
Valentina
