Summer look

by - 08 august

Fustele scurte au fost mereu la modă, an de an apar diferite modele, țesături, dar oricum ar fi, fusta mini rămâne un element esențial în garderoba unei femei. Fusta este un atribut al feminității, al grației și al eleganței cu o vechime impresionantă în Istoria Modei.

Fusta scurtă a făcut întotdeauna parte din stilul meu. Îmi amintesc că la 18 ani nu exista o limită precisă; dacă acoperea strictul necesar era perfect. Cu toate acestea, cu cât înaintezi în vârstă, cu atât tivul fustelor începe să coboare, dar asta nu înseamnă că, dacă ai peste 30 de ani, nu mai poți purta fustă scurtă. Din contră. Contează, însă felul în care o porți. Cea mai frecventă greșeală pe care o fac femeile atunci când poartă fustă scurtă, este că nu își dau seama cât de departe pot merge cu noțiunea de "sexy". Este foarte simplu, însă. Dacă ne descoperim picioarele, trebuie să ne acoperim partea de sus. Gândiți-vă la cămăși sau bluze deosebite care să nu arate prea mult din umeri sau decolteu.
Prin urmare, alegeți cu încredere fusta scurtă dacă știți să o purtați, aveți grijă la evenimente unde lungimea este cerută de etichetă și nu faceți dintr-o simplă bucată de material o armă defensivă împotriva anilor sau o dovadă de tinerețe, deoarece această chestiune trebuie să fie, mai înainte de toate, în sufletul nostru. Frumusețea nu ține de vârstă, deoarece fiecare vârstă are frumusețea ei.
Kisses, 
Valentina
|use my code VALENTINAxDW for extra 15% off|

You May Also Like

0 comentarii