Femeia la 30 de ani

by - 29 octombrie

Fiecare vârstă cu frumusețea sa. Cu avantajele sale. Cu bune și cu rele. Am împlinit 30 de ani. Cifra aia rotundă, care schimbă prefixul și se spune că e cea mai frumoasă și mai interesantă pentru o femeie. Nu știu ce să zic. Poate că ne-o facem singure așa. Adevărul este că am crezut că o să plâng până va seca oceanul. Așteptam să mă apuce criza. De ce am eu atâția ani? Când am devenit eu atât de "matură"? Ce gânduri naive! Știți ce? La 30 de ani am descoperit că sunt mai mișto decât la 20 de ani. Mult mai mișto! Fizic, mental și spiritual. Da, nimeni nu mi-a spus că nu trebuie să te temi de cei 30 de ani, ci să-i aștepți cu nerăbdare. După cum tot nimeni nu mi-a spus că, ajungând la "venerabila vârstă", n-am să mă dau la schimb nici pe șapte de 20 de ani. Nu simt și nu am simțit niciodată nevoia să pregătesc totul cu fundiță până la o anumită vârstă. Pentru că dacă e ceva ce am învățat în 30 de ani este că ar trebui să ne bucurăm de fiecare zi ca și cum ar fi ultima. 

Am treizeci de ani și mi-e bine. Și nu, nu simt nicio furtună în suflet, niciun război în minte, nicio tristețe, niciun regret, niciun motiv de a-mi ascunde vârsta. S-au scris mii de cărți despre criza de la 30 de ani, despre anxietatea cu care vine această vârstă... pentru mine e doar o dată în calendar. În sufletul meu este tot primăvară. Pentru că simt că sunt mai liniștită și nebună, în același timp mai echilibrată, mai îndrăgostită de viață, mai atentă și mai călită. Aplic în fiecare zi ce am învățăt, greșesc și repar, mă adaptez, comunic, iubesc deschis și sincer, râd cu poftă, mă joc și învăț să îmi ocup timpul liber cu ce îmi place mai mult să fac, îmi triez prietenii și sunt mai apropiată de familie ca niciodată. Întodeauna am considerat că nu suntem croiți toți după același calapod, nu toți avem același drum în viață, cu oprire în aceleași "stații", în aceeași ordine predefinită- facultate, carieră, căsătorie, copii, carieră. În viață putem să alegem stațiile în care vrem să staționăm. Cele care ne împlinesc sufletește. Si în ordinea în care considerăm că ne împlinesc sufletește. Nu e niciun drum corect, nu e niciun drum greșit. Contează doar ce lăsăm în urma noastră, indiferent de drumul pe care mergem.

Treizeci de ani nu înseamnă că ești bătrân. Și nu înseamnă că trebuie să te grăbești sau să forțezi lucrurile. Eu mi-am promis un singur lucru în viață- că niciodată nu voi înceta să fiu OM, chiar dacă setea de putere sau beția succesului, sau amărăciunea eșecului, sau orice altă tulburare a vieții mă vor cuprinde vreodată în mrejele lor, chiar dacă îmi plouă și tună în suflet, sau e soare... De aceea, sunt mai egoistă și mai sufletistă și mă uit cu drag în spate, hotărâtă să învăț din trecut. La 30 de ani am, deja, un trecut, am din ce să devin puternică, am experiențe care îmi cer o nouă versiunea a mea, un alt nivel. La 30 de ani am descoperit ce frumos e să fii un om matur cu suflet de copil.

Acum nu vreau să credeți că la schimbarea prefixului m-am transformat într-un fel de Dalai Lama sau maica Tereza. Cred însă, că cea mai importantă diferență dintre o adolescentă și o femeie matură este relaxarea prin care înveți să nu mai depinzi de părerea celor din jur. Dacă ai 30 de ani și nu ai o funcție sofisticată pe care nimeni nu o poate pronunță și nimeni nu știe ce faci tu acolo e de rău. Înseamnă că ți-ai irosit viața. Dacă ai 30 de ani și nu ești căsătorită e trist. Nu o spun eu, o spun cei care de acum înainte te vor compătimi. Și, crede-mă, vor fi destui, Dacă ai 30 de ani și nu ai copii e și mai trist. Tot mai ești iertat dacă nu ești căsătorit, dar copii, cum să nu faci copii. Care mai e rostul tău pe pământ dacă nu faci copii? Așa ceva e inadmisibil!:)) Nu vreau să vă pun pe gânduri sau să vă sperii, dar viața la 30 de ani începe cu aceste remarci călduroase. Eu am avut parte de ele chiar de ziua mea. Am trecut peste ele zâmbind, dar nu e ușor. Valorile după care am crescut sunt preluate din familie, de la prieteni... pune-ți, însă, întrebarea: ele chiar sunt ale tale? Ce vrei cu adevărat de la viața ta?

Nu cred că există om pe lume care să nu se teamă de ceva. Indiferent că sunt lucruri fizice sau psihice, indiferent că sunt banale sau extraordinare, fricile sunt parte din noi. Cu toate acestea nu ne putem lăsa guvernați de ele. Așa cum 30 de ani e doar o vârstă. Nu e nici început, nici sfârșit! Cine spune că trebuie să tragem linie la 30? Că trebuie să împărțim viața în realizări și nerealizări? Că trebuie să ne cântărim victoriile și eșecurile? Personale și profesionale. Că trebuie să fim căsătorite, să avem un copil, să fim realizate profesional și dacă se poate, pe lângă toate acestea și 90-60-90? 30 e doar momentul potrivit să dai curs tuturor visurilor pe care ți-a fost teamă să le rostești cu voce tare. Să te bucuri de fiecare aspect al vieții tale. Când mă privesc în oglindă, pe lângă cele câteva riduri de pe frunte, văd o femeie care se străduiește să fie fericită. În felul ei, neînțeles de cei mai mulți. O femeie care nu se teme să-și recunoască greșelile sau să-și arate slăbiciunile. O femeie care încă mai crede că ceea ce e bun de acum înainte vine. Așa că 30 rămâne doar un număr... nu o stare!
Kisses,
Valentina

You May Also Like

0 comentarii