Sunset in Zanzibar

by - 01 martie

E trecut de ora 18 și soarele fierbinte apune în depărtare. Nu contează unde vezi un apus de soare. Contează să-ți lași sufletul inundat de magie. Soarele care se apropie încet de linia orizontului într-o mare de roșu și auriu, cerul încă albastru, dar cu nuanțe roșiatice și reflexe delicate... Totul pare ireal. Ca în povești. Aproape de malul mării nisipul se simte ud. Mă apropii ușor spre mal și surprinzător, dar totuși așteptat marea îmi atinge degetele. Apa e caldă. Lumea n-are sens, iar cei din jurul nostru au dispărut. Rămân fixată pentru un moment și privesc în depărtare, soarele se află chiar în locul unde marea și cerul se "ating". E liniște. E momentul perfect pentru a admira frumusețea apusului, poate în cel mai frumos loc posibil. E minunat. Mă simt fericită și totul datorită acestui peisaj. Simt că nu-mi mai pasă de nimic altceva și pare că celelalte lucruri nu mai există. Apusul înseamnă amintiri. Amintiri roz. Reflexia soarelui care apune e din ce în ce mai puternică în oglinda mării. E momentul în care nu mă mai gândesc la nimic.

Am lăsat aparatul de-o parte. Este tulburător și în același timp magic să privești, să înțelegi și să simți dansul amețitor al soarelui. Nu, aparatul nu poate fotografia sentimentul, nu poate surprinde bucuria momentului, cântecul valului sau mirosul nisipului. Este neputincios în fața naturii! Încet, încet soarele pălește, strălucirea arzătoare se domolește, căldura de afară se preschimbă în răcoare, iar discul solar devine acel punct luminos roșiatic care se retrage lin dincolo de limita orizontului. Mi-am adăugat în amintire câteva detalii și am pornit cu ele către alte meleaguri... locurile acestea le numim uneori "acasă".
A fost odată ca niciodată un apus de soare...

You May Also Like

0 comentarii