Happiness comes in waves

by - 28 februarie

Marea este sufletul meu sau poate... sufletul meu este Marea... Așa am simțit dintotdeauna. Sunt născută la oraș și îmi plac aglomerațiile urbane, dar mă fascinează apa. Nici nu mai știu când am văzut-o prima oară, știu doar că m-am îndrăgostit imediat. De ce? De ce visăm atât de des la valurile învolburate ale oceanului? De ce atunci când vrem să ne gândim la ceva frumos ne teleportăm direct pe o plajă cu un cocktail sau o carte bună în brațe? De ce iubim marea? O fi frigul de afară care ne face să visăm la țări mai calde și mai exotice? Sau poate amintirile frumoase legate de mare? 

Conexiunea cu oceanul trebuie să fie înnăscută. Nu o poți forța. Unii oamenii sunt atașați de mare, alții de munte. Unii nu sunt atașați de nimic, dar asta e altă poveste. Hai, spuneți sincer: nu simțiți o bucurie imensă în momentul în care zăriți marea? Chiar dacă se întâmplă să o faci de la cinci kilometri distanță. Eu una am impresia că am ajuns acasă. Pentru că vorba aceea:"home is where the heart is". Da, primul contact vizual cu apa îmi trezește un sentiment extraordinar de bine, de bucurie, de libertate. Nu aș îndrăzni să descriu senzația pentru că nici nu cred că îmi iese. Iubesc marea pentru aerul sărat, pentru valurile puternice pe care am învățat să le sparg, pentru soarele care m-a bronzat, pentru nisipul care s-a lipit de tot corpul meu, pentru vântul care m-a răcorit atunci când am simțit că mă sufoc. De fiecare dată mă simt neputincioasă în fața farmecului ei, vraja aceea... cu care atât de lesne cucerește în doar o clipă pe oricine... generozitatea cu care se dăruiește oricui. Acolo, pe o insulă în mijlocul oceanului, FERICIREA este la ea acasă. 

Mă întreb cum ar fi fost dacă nu aș fi cunoscut-o, în toată splendoarea ei, în infinitate. În fiecare an o vedeam cum zburda fericită la apariția mea  și mă învăluia cu brațele ei uriașe. Pe zi ce trece mă îndrăgosteam din ce în ce mai mult. Recunoaștem sau nu, privirea mării liniștește chiar și cele mai furtunoase suflete. Valurile care se sparg ușor, sunetul pe care îl transmit în timp ce tu stai la mal e inconfundabil. E relaxant. În fața mării trebuie să fii deschis, visător, golit de gânduri rele pentru că odată ce și-a aruncat vrăjile, te-a prins în mrejele ei pentru totdeauna.

Am marea în față și nisipul la picioare. Acum suntem doar noi: marea, soarele și cu mine. Trio-ul perfect într-o lume perfectă. Mă scufund în apă. Mă răcoresc. Mă relaxez. Fac clepsidre în palme din nisipul fin. Și eu fac parte din nisp...sunt un fir din el, dar eu mă simt atât de mare în suflet. Marea mă face să mă simt mare. Cum să nu iubești marea? Ea îți arața inifinitul. E perfect. Totul e perfect. Ahh..dar oare visez eu sau chiar e realitate?

You May Also Like

0 comentarii