Hakuna Matata

by - 27 februarie

Karibu! Welcome to Paradise!
Valuri turcuoaz, plaje cu nisip alb, apusuri în culori vii, palmieri mai înalți decât orice clădire, ca să nu mai zic de fructe tropicale și o vreme perfectă! Bine ați venit în ZANZIBAR! Paradisul există...în Oceanul Indian. Nu știu nici acum cum să descriu și simt cum mă cuprinde o frustrare pe care o simt destul de des atunci când cuvintele nu îmi sunt de ajuns pentru a descrie perfecțiunea unui cadru natural. Apa, este însă cel mai greu de descris. Are o culoare ce îți taie respirația, este de un albastru atât de vibrant încât ai impresia că ai pășit într-o realitate paralelă în care legile naturale s-au schimbat și totul este acum văzut și simțit la superlativ.

Înainte de orice, trebuie să vă spun că vacanța noastră în Tanzania, din care ne-am întors săptămâna trecuta, este de departe cea mai inedită. Unii turiști își doresc vacanțe prelungite la marginea unei piscine și ore petrecute la soare cu un cocktail în mână. Alții doresc să cunoască orașe și destinații ce îmbie prin istoria, cultura și importanța turistică sau sunt nerăbdători să se bucure cu adevărat de peisaje, să vadă natura în toată frumusețea și sălbăticia ei. Cinci ore de zbor până în Dubai, o plimbare prin oraș ce mi-a amintit de ce sunt încă îndrăgostită de cultura arabă, plus încă șase ore de zbor în care m-au distrat nespus fețele schimonosite ale celorlalți pasageri ce dormeau nemișcați. Dar... când te vezi la capătul lumii oboseala nu-și mai are rostul. Oceanul te așteaptă. Nici nu mai gândești limpede. Fără pălărie de soare, fără cremă de protecție sau vreun tricou cu mâneci lungi am pornit într-un suflet să văd Paradisul. Am mers pe jos fără să-mi pese că soarele arzător va mușca nemilos din pielea mea de european căzut în mijlocul lunii februarie pe insulă. Mi-a sfâșiat pielea zile în șir, m-a durut fiecare centrimetru, dar a meritat din plin, nesăbuință. E fix clipa aceea de-ți vine să te ciupești de zece ori să te asiguri că nu visezi. M-am simțit ca într-o poveste cu "a fost odată"... Așa e Zanzibar, te ia prin surprindere! Pentru care trebuie să faci orice, dar absolut orice, să ajungi măcar o dată acolo.

Ce anume ne-a îndemnat să schimbăm câteva avioane, să trecem peste avertizări de mizerie, mâncare nesigură, țânțări, malarie sau febra galbenă, doar pentru a  vedea o insulă din Oceanul Indian? Experiența unui loc nou, departe de așa zisa civlizație și lume modernă în confortul căreia ne complacem zi de zi. În Zanzibar am simțit pentru prima dată cum doare constrastul. Dar nu contrastul dintre alb și negru, ci contrastul acela nemilos dintre coperta lucioasă cu imaginile idilice specifice unui album relaxat de vacanță și paginile aspre ale unui trai mai sărac și mai dur decât mă așteptam. Ce-i drept, am mai trecut prin asta și în Maroc, dar aici totul era la un alt nivel. Nu am văzut bucurie mai mare și mai sinceră decât cea a unor copii atunci când le-am dat o hârtie de 1000 de șilingi sau a unui ospătar căruia i-am amintit că uitase sa ne treacă un suc pe nota de plată. Știți cât înseamnă 1000 de șilingi pentru noi? 1,69 lei! Mai puțin de 2 lei! Iar ei s-au bucurat de parcă le dădusem o mică avere. Vânzătorii ar fi vândut orice, numai ca să vândă. Puteai să te superi pe ei? Cu siguranță că nu, dacă te uitai bine cum trăiesc. Poți să fii din România sau din Suedia, ei te percep doar ca pe un alb și tot ce vor e să facă un ban. Cum te văd, cum ți-au pus un preț pe frunte. Dacă te duci să-ți cumperi ceva de la magazin, îți cer de două-trei ori mai mult decât prețul pentru localnici. Dar când îi vezi cum umblă desculți de dimineața până seara, la mai mult de 35 de grade strigând cât pot de tare "coconut juice, 2 for 5000", cum se bucură de fiecare dată când te conving să iei ceva de le ei, uiți de tot! Negocierea prețului este, probabil al doilea articol din Constituția lor, după bacșiș. Sunt situații când poți ajunge la o treime din prețul cerut. Deci când ei zic 10000 de șilingi, răspunsul tău trebuie să fie ceva de genul:"Whaaaat? I give you 1000!":)) 

Nu cred că voi putea uita vreodată imaginea plajei albe, privirea matură a copiilor de câțiva anișori, jocul de volei sau dansul plin de pasiune și energie al bărbaților, mirosul înțepător al mirodeniilor și ecoul unui "HAKUNA MATATA"(no worries) care se auzea din vărful palmierilor, de la cineva care culegea nuci de cocos. Toate mi-au rămas în minte ca o chemare către o lume pe care sper că am înțeles-o și pe care am încercat să nu o judec. Pentru că ei sunt mulțumiți cu puținul lor. Sunt obișnuiți așa, să trăiască de pe o zi pe alta. Trăiau clipa și îi durea în cot dacă a doua zi nu aveau ce mânca. Mentalitatea lor e diferită și asta se vedea la orice pas. Africa nu este perfectă, dar tocmai asta o face perfectă. Probabil că este vacanța pentru care aproape aș putea să vă garantez că va fi unică și memorabilă! Cu o singură condiție: lăsați prejudecățile acasă!

You May Also Like

0 comentarii