Hello, 2018!

by - 04 ianuarie

Știu că uneori pare că ar fi lungă, infinită, însă adevărul e că viața e scurtă! Oare cum am ajuns să considerăm viața ca fiind doar o luptă pentru supraviețuire, când ea este de fapt, cel mai frumos cadou care poate exista? Niciodată nu știm ce ne poate aștepta a doua zi și totuși amânăm să trăim cu adevărat. Ne spunem că avem suficient timp, că de mâine vom trăi mai frumos, mai palpitant, lansăm promisiuni după promisiuni spre viitor, însă de cele mai multe ori ele rămân doar vorbe în vânt. Cât de ușor ne amăgim, ne furăm singuri și ne mai întrebăm, totuși, de ce suntem nefericiți...Oare cum am ajuns să îmbrățișăm râul, când binele ar trebui să fie starea noastră normală, când zâmbetul ar trebui să fie prezent non-stop pe fețele noastre și nu ridurile de furie?

Când v-ați gândit ultima oară la ce vă face cu adevărat plăcere în viață? Serios acum, viața e prea scurtă ca să te superi că vânzătoarea nu ți-a zâmbit destul de convingător sau că tipul ală nesimțit nu s-a dat din calea ta la semafor. Când v-ați gândit că pe lângă rata la bancă, salariul mic, lumea rea și necazurile de tot felul, avem parte gratis în fiecare zi de un răsărit de soare, de zâmbetul persoanei iubite, de îmbrățișarea părinților sau pur și simplu de aroma puternică a unei cafele bune, savurată dintr-o ceașcă ținută cu ambele palme? Ne complicăm viața mult mai mult decât ar trebui, din simplul motiv că așa este latura umană. Generăm conflicte, ne supărăm pe vorbe spuse la nervi și gesturi pe care nu le înțelegem, dar uităm clipă de clipă că poate e ultima dată când vorbești cu omul din fața ta. Pentru că da, ne amintim de oameni doar când pleacă de pe lumea asta și îi cinstim atunci cu un status pe Facebook. Dar este oare suficient?

Viața modernă e ghidată de etichete, totul se rezumă la ceea ce ar trebui să fii și să fie ceilalți. Suntem epuizați și sorbiți de energie din toate părțile: traficul ne omoară, jobul ne întinde nervii la maximum, oamenii de lângă sunt gata în orice clipă să ne facă ceva rău. În pădurea asta de apelative nu prea există ascultare sau măcar atenție la ceilalți, iar comunicarea e mai degrabă manipulare. Nu mai ai nicio o siguranță. Îți parcurgi zilele ca un roboțel care face fix același lucru. Zi de zi, oră de oră, minut cu minut. Dar e mai simplu așa, să mergi pe modele deja știute și definite. Creierul tău e cumva protejat. Suntem din ce în ce mai lipsiți de umanitate, comunicăm doar pe rețelele de socializare și ne întâlnim cu oamenii la o cafea doar ca să ne uităm împreună ce au postat alții pe Instagram și Facebook. 
" Și ce am de pierdut?" 
Nimic mai mult decât o viață...

"Mereu sunt fericit, știi de ce? Pentru că nu aștept nimic de la nimeni, să aștepți întotdeauna doare, Viața este scurtă, așa că iubește viata! Fii fericit și zâmbește întotdeauna. Trăiește doar pentru tine și amintește-ți: Înainte să vorbești ascultă! Înainte să scrii, gândește! Înainte să rănești, simte! Înainte să urăști, iubește! Înainte să renunți, încearcă! Înainte să mori, trăiește!"
William Shakespeare

You May Also Like

0 comentarii