December fun

by - 06 decembrie


Hello! La mulți ani, români și bine ai venit, iarnă! Este Decembrie și până acum asta suna ca titlul unuifilm de groază! Da, era o vreme când gândul ninsorilor îmi dădea o stare de agitație rară. Acum, luna Decembrie a devenit pentru mine o stare de spirit și m-am gândit să-mi schimb un pic gândirea și în loc să mă plâng de frig și de tot ce nu-mi place, să găsesc lucruri care să mă facă să accept mai ușor faptul că e iarnă. Sunt genul de persoană care funcționează vara. Dar pentru că trăiesc în România, ar fi cazul să încep să funcționez tot timpul. Așa că am învățat să am mai multă răbdare și parcă totul a căpătat înțeles, reușind să dau un sens chiar și lucrurilor terne. Nu pentru că realitățile devin mai roz sau oamenii mai blânzi, ci pentru că vreau eu să văd lucrurile altfel.

Îmi place iarna căci străzile sunt pline de beculețe și ghirlande luminoase, iar parcurile de asemenea sunt pline de voie bună, de oameni mai veseli, de tarabe cu vin fiert și turtă dulce. Începând cu Sf. Nicolae, emoțiile, zâmbetele, darurile definesc această perioadă. Îmi place că nu mai  văd încrâncenarea, deși ea există în aceleași proporții, îmi place că aroganța o pot tratata ca pe un sunet neputincios, că pot întelege că răutatea izvorăște din frustări, îmi place că acum, mai mult ca niciodată, mă pot detașa și că nefirescul nu mai este atât de deranjant când asculți "Jingle Bells" la radio. Dar cel mai important, îmi place iarna deoarece vin Sărbătorile. Pentru mine, Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă a anului. Mă face să mă simt din copil. Ador să dăruiesc și să primesc cadouri, să cumpăr toate nimicurile, să văd oameni dragi fericiți, dorințe împlinite. Îmi place că miroase a brad în casă și a vin fiert cu scorțișoară.

Și mai știu ceva! Moș Crăciun există! Este în fiecare dintre noi! Și este tot timpul anului sub diverse nume!

Revenind la ținută, v-am mai spus și în alte articole că iarna aceasta se poartă roșu! Roșul cuprinde o varietate nesfârșită de nuanțe, de la cărămiziu la corai, de la cireșiu la zmeuriu, de la pepene la grena. Undeva, printre toate aceste sute de nuanțe, există una perfectă pentru tine! E adevărat că este o culoare îndrăzneață. Fie o iubești, fie o urăști! Nu poți rămâne indiferentă! Pentru cele mai timide, pentru care o rochie roșie este puțin cam mult, există întotdeauna alternativa unei fuste midi.
Kisses,
Valentina

You May Also Like

0 comentarii