Sunset chaser

by - 14 august

Nu sunt o persoană matinală, așa că rar am reușit să ma bucur de imaginea răsăritului de soare. M-am chinuit de câteva ori, să mă trezesc chiar înainte să răsară soarele pentru a fugi pe plajă și a mă bucura de acel moment unic al zilei. Uneori parcă îmi era mai ușor să nu mai adorm deloc, iar atunci când mergeam la mare era chiar foarte simplu, acolo nimeni nu prea dormea înainte de răsăritul soarelui, moment în care eram musai pe plajă.

Am învățat însă, din călătoriile mele, că în alte locuri din lume apusul e momentul mult așteptat. Mai ales atunci când soarele își încheie ziua dispărând în valurile unui ocean învolburat, atunci când îl privești cum se stinge de la etajul 148 al celei mai înalte clădiri din lume sau atunci când se ascunde în spatele nermărginitelor dune de nisip.

Da, în ultimii ani am devenit o adevărată sunset girl. Iubesc să privesc apusurile până la ultima clipă, când soarele dispare cu totul și de fiecare dată parcă mă cuprinde un fior...de liniște, de teamă, atunci când se termină, când totul se cufundă în întuneric. Iubesc cerul, culorile și linștea din minunile lui. Apusurile îmi sunt minuni și hrană pesntru suflet. Apunem și răsărim în fiecare zi, de parcă în noi are exista un cer și un soare. Poate că există!

În fiecare seară suntem răsfățați cu o altă paletă de culori și un alt scenariu al naturii. Nu are importanță dăcă e complet senin sau înnorat, e o plăcere să te uiți pe geam în fiecare zi. Da, îmi place să surprind minunile naturii, așa cum ni le oferă lumea. Natura are atât de multe să ne arate...trebuie doar să deschidem ochii!
Vă doresc o săptămână minunată!
Kisses,

You May Also Like

6 comentarii

  1. Eu zic ca ai putea sa faci si ceva original, fara a copia alte bloggerite atat in poze cat si in text. e doar un sfat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da...poate ca pentru unii asa pare, dar si daca ar fi asa, in cazul meu copia depaseste cu mult originalul, atat in poze cat si in text. Imi pare rau, dar nu pot accepta sfaturi de la anonimi. Sau asa se comenteaza din frustare? Cu anonim? :)

      Ștergere
    2. Lol, sunt doar niste poze la apus, nu a inventat nimeni roata si cred ca orice om a facut macar o data o poza la apus sau la rasarit. Si de ce sa nu puna si pe blog? Le-au iesit superbe si are ce sa arate! E o placere pentru ochi sa vedem postari de genul acesta! Lasati rautatile astea gratuite deoparte si vedeti-va de viata voastra, daca nu aveti nimic bun de spus!

      Ștergere
    3. Ma bucur ca-ti plac pozele si ca cineva chiar imi apreciaza munca! Pupici 😘😘😘

      Ștergere
  2. Oooo ce sa zic Valentina, esti norocoasa daca a aparut si la tine fenomenul '' anonim '' si cu aceleasi texte vechi, toate lumea copiaza cand de fapt: '' Hotul striga hotul! '' Penibil! Tu draga mea esti superba, pozele sunt minunate, apusul la fel, iar randurile 100% adevarate si chiar rezonez cu tine, fara a te copia :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, toate bloggeritele stiu cine este cea care recurge la astfel de lucruri si se ascunde in spatele anonimatului pentru a-si exprima frustrarile. Si da, ai dreptate ma bucur ca au inceput sa apara astfel de comentarii; inseamna ca am evoluat si ca in sfarsit prezint interes :)) Da, asta ma amuza si pe mine cel mai tare ca tocmai ea vorbeste de copiat. Eh.. dar noi sa fim sanatoase :))

      Multumesc pt comment! Ma bucur ca-ti place postarea 😘😘

      Ștergere