Happiness

by - 03 august

Cum știi când esti fericit? Cum mai recunoști oamenii fericiți în toată lumea asta nebună? Lumea pe care eu o văd din ce în ce mai des e agitată, e tulbure, e nebună, e falsă și fără scop, fără cap și fără coadă. Văd o lume în care oamenii se luptă, dar nu știu pentru ce, aleargă permanent, dar habar nu au în ce direcție, se stresează pentru nimicuri și uită de ce e important. Văd o lume în care oamenii își fac planuri și liste, dar uită de dorințele și visele lor de-o viață, o lume cu multe orgolii, dar lipsită de suflet.

De altfel, am constatat că de cele mai multe ori, noi oamenii, în mod paradoxal, ne gândim la fericire și la ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi mai ales atunci când suntem nefericiți. Suferim, plângem, ne lamentăm, luptăm să ieșim la lumina din hățișurile nefericirilor care ne doboară, ne dăm peste cap ca să fim fericiți și asta ne ocupă o mare parte din existența cotidiană, dar, tot paradoxal, atunci când chiar suntem fericiți, trecem atât de repede peste moment, de parcă ne-ar fi teamă că nu i-am face față.

Ce înseamnă fericirea? Să știți că asta-i o întrebare foarte grea. Și nu, nu-i găsesc răspuns așa, cu una, cu două. E de procesat. Ei bine, sunt sigură ca răspunsul nu o să-l găsim în cărți, ci doar în interiorul nostru. Cred că nimeni nu ne poate spune ce este fericirea. Nu ne poate explica și nici nu ne poate arăta. Fericirea, sunt sigură, poate fi doar simțită de fiecare în parte. Ea se trăiește. E un sentiment, o stare pe care nu o poți simți prin intermediul altcuiva, ci doar prin tine. 

Cum nu prea pot spune însă ce înseamnă fericirea pentru alții, iar singura definiție pe care o pot oferi este cea din DEX, am să vă spun în schimb ce înseamnă fericirea pentru mine. În ochii mei ea este reprezentată de cele mai simple momente. Să fii fericit înseamnă să te bucure un răsărit de soare, un câmp de floarea soarelui, un parc cu lalele înflorite, o plimbare cu picioarele goale prin nisip, un joc de Rummy cu prietenii tai, să privești stelele, să visezi frumos și fără granițe, să te bucure o zi cu soare, o ploaie de vară, un film, un concert, să cânți în mașină sau la duș, să râzi, să trăiești, să nu poți lăsa din mână o carte bună, să te bucuri de un mic dejun tărziu, să vezi lumea împreună cu soțul tău, o ciocolată caldă, o seară acasă.

Privind înapoi peste ziua de azi, peste cea de ieri, sau peste oricare dintre zilele ce s-au scurs de la o vreme încoace, am ajuns eu însumi să cred ca fericirea este...pur și simplu! 
Kisses,
Valentina

You May Also Like

4 comentarii

  1. Ce dragut ai scris! <3
    Foarte dragute pozele si tinuta! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce imi place cum scri! Chiar ai talent! <3
    Superba rochita si pozele! <3

    RăspundețiȘtergere
  3. I love the photos so much! You are absolutely stunning!
    Have an amazing day,
    Ioanna | http://thecolourfulbouquet.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Such lovely pictures, dear. You look stunning, as always:)
    Regards.
    Savecatch.com

    RăspundețiȘtergere