First day of summer

by - 01 iunie

Poate că toți iubitorii anotimpului rece se vor supăra acum, dar sunt un om care își asumă ceea ce spune. Iubesc vara și iubesc tot ce ține de ea. Vara îmi dă așa un chef de viață și trezește la viață toate simțurile inclusiv cele pe care nici nu știam că le am.

Îmi amintesc verile din copilărie, veri care mă găseau de cele mai multe ori pe asfalturile încinse din fața casei bunicilor jucând "Rațele și vânătorii" sau "Flori, fete și băieti". Încă de atunci iubeam mirosul nopților de vară, sunetul greierilor și cerul luminat de stele. Verile acelea s-au dus, dar continui să iubesc vara, pentru că vara mereu aduce în viața mea ceva nou. Chiar și aici, în oraș, departe de viată de la țară, vara pare veselă. Parcă și oamenii sunt mai veseli, iar orașul prinde altă culoare.  

E 1 iunie, prima zi de vară! Simt cum pepenele roșu devine fructul meu preferat, cum multitudinea de legume mă ajută să prepar o salată multicoloră, cum zmeura îmi pătează hainele, cum pepenele galben devine micul meu dejun preferat, cum ochelarii de soare îmi vin mai bine ca niciodată, cum sandalele ușoare îmi fac piciorul frumos, cum verdele viu îmi reflectă starea de spirit, cum lumea e obosită de căldură, iar pe mine mă învie.

În fine, nu că iubesc vara, sunt o fanatică a ei și chiar dacă, în ultimii doi ani, căldurile foarte mari m-au mai făcut să mai suspin, în treacăt, câte un "Ce cald e!", n-aș da pe nimic în lume canicula asta!
Kisses,
Valentina
***

You May Also Like

2 comentarii

  1. Ce frumoase si clare v-au iesit pozele! <3

    RăspundețiȘtergere
  2. I adore this combo. Very beautiful!

    http://www.fashionablyidu.com/

    RăspundețiȘtergere