Nebunie de primăvară

by - 31 martie

Iubesc copacii înfloriți, iar primăvara asta parcă e o nebunie! De vreo săptămână încoace orașul e în floare, peste tot pe unde merg văd copaci cu coroanele explodând într-o veselie de culoare și parfum! Parcă niciodată nu m-am bucurat mai mult de primăvară, parcă nicicând nu am vazut așa o nebunie înflorată pe străzile orașului! Oriunde întâlnesc în drumul meu un copac cu flori, mă opresc și îl fotografiez. Ce frumusețe a creat natura! Câtă bucurie și ce sărbătoare e în fiecare floare, pe fiecare creangă!

Este un anotimp minunat când dai buzna prin magazine pentru haine noi, care să se asorteze cu sezonul, după farduri la modă și bijuterii fascinante. Este sezonul în care simți că renaști după o perioadă de amorțeală și în care începe să îți crească vitaliatea în corp. Aproape nimeni nu simte astenie, toți simt cum le crește energia și sunt pregătiți pentru a se confrunta cu obstacolele sau bucuriile vieții cu mai mult tact și optimism.

Concret, dincolo de introducerea poetică, vreau să vă spun că merită să vă jucați cu primăvara, să vă apropiați de un pom înflorit și să-i inspirați cu nesaț aroma miilor de flori. Faceți acest lucru ca și cum ar fi pentru ultima dată când veți mirosi un pom înflorit. Priviți de aproape frunzele care cresc și îndrăzniți să le atingeți. Fiți mai aproape de primăvară și mai prezenți în ea! Nu vă mai plimbați prin primăvară ca printr-un muzeu! Are daruri ascunse care nu se revelează decât de aproape, prin astfel de gesturi. Ceea ce ca oameni maturi am ajuns să considerăm a fi "prosteli copilărești" chiar sunt lucruri pe care merită să le facem. Îndrăzniți să fiți mai aproape de viață și pe cât posibil mai lăsați grijile, sau măcar opriți-vă, asezați-vă jos  și simtiți că trăiți cu toată ființa, nu numai cu gândurile!
Vă doresc un weekend minunat!
Kisses,
Valentina

You May Also Like

2 comentarii