The skirt lover|Andreea Design Recap

by - 22 februarie

Dacă ar trebui să alegi un singur articol vestimentar în care să trăiești toată viața, care ar fi acela? Probabil ți-ai imaginat ceva accesibil, durabil, foarte versatil, potrivit pentru orice anotimp și care să arate foarte bine pe tine. Eu m-am gândit la ceva care să mă reprezinte: ceva nici prea prețios, dar nici neglijent, ceva confortabil și cald, ceva maleabil, dar rezistent atunci când este nevoie. V-ați prins oare despre ce e vorba?

Octombrie 2014. Eram, de foarte mult timp, în căutarea unei fuste mini de culoare burgund. Mi-o doream pentru excursia la Roma și am colindat toate magazinele pentru a o găsi. M-am îndreptat, destul de reticentă, spre mediul online. De ce reticentă? Pentru că, de cele mai multe ori, până si XS-ul îmi este mare în talie, așa că șansele să dau peste ceva care să mi se potrivească perfect erau destul de mici. În cele din urmă am descoperit un blog, unde o fată Andreea, din Mioveni, făcea fustițe "made to measure" și, surpriză, avea și culoarea pe care mi-o doream eu.

Februarie 2017. Pe lânga colecția de peste 30 de fuste, am câștigat o foarte bună prietenă. Andreea mi-a fost domnișoară de onoare la nuntă, iar eu de abia aștept să-i fiu alături la marele eveniment din viața ei. Treptat am descoperit că nu ne leagă doar pasiunea pentru fuste și modă, ci multe alte lucruri pe care le avem în comun, iar anul acesta vom deveni o familie.

Cred că unul dintre cele mai înțelepte sfaturi pe care le-am primit vreodată în materie de stil a fost: " îmbracă-te cu ce-ți stă bine, nu cu ce-i la modă".Am învățat să-mi urmăresc liniile corpului și să-mi dau seama care sunt piesele vestimentare care mă pun în valoare și care nu. Cum de statură sunt minionă, am căutat întodeauna să-mi pun în evidență talia. Cu timpul am descoperit că fustele cu pliuri sau în cloș îmi oferă comoditatea și eleganța de care am nevoie pentru a mă simți feminină. Așa am început să comand cât mai multe, de toate texturile sau lungimile.

Iubesc fustele mai mult decât rochiile pentru că le consider mai versatile, le poți combina la nesfărșit și să obții mereu o imagine fresh. Iarna, vara, ziua, seara, cu o pereche de stilettos sau cu teniși, variantele sunt nenumărate. Nu o recomand pe Andreea doar pentru că este prietena mea, ci pentru că este talentată, serioasă, perfecționistă, atentă la detalii și calitate, iar în curând își va deschide propriul atelier.

Nu mă mai lungesc, cred că mi-am motivat destul alegerea. Și chiar dacă uneori mai port și eu o rochie, o pereche de pantaloni sau jeanși, inima mea tot într-o fustă Andreea Design se îmbracă.

Pentru mai multe materiale și modele de fuste o puteți contacta pe Andreea:
O săptămână minunată!
Valentina,

You May Also Like

2 comentarii

  1. Vaiii, ce surpriza frumoasa! Mi-au dat lacrimile cand am citit!
    Daca este ceva valoros ce mi-au adus fustitele cu siguranta este si prietenia noastra si faptul ca ne-am cunoscut datorita lor!!

    Te pup, draga mea! De-abia astept sa imi fii nasa la nunta! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut! Mereu ti-am sustinut si apreciat talentul, munca si devotamentul!

      Si eu astept cu mare draga sa va fim nasi si multumesc pt acest prilej! Puuup

      Ștergere